Vizionează Frații Lela – Inima mea

A trăi sub umbrarul rădăcinii familiale este una dintre frumoasele binecuvântări ale vieții.
Avraam, Isaac şi Iacov (Israel), au fost promotorii fundamentului evreiesc. Aceştia au luptat conduşi de promisiunile primite din partea lui Dumnezeu, ajungând, prin credință, moştenitori ai Patriei Cereşti.
Acest videoclip nu urmăreşte promovarea unui standard muzical, spiritual sau familial. Din contră, este o ofrandă adusă Celui care ne-a ocrotit şi izbăvit de-alungul anilor. O jertfă Celui care a susținut cu mână tare dragii noştrii părinți până în prezent.
O mulțumire Domnului Isus, care prin sângele sfânt al noului legământ, ne-a aşezat într-o stare de har nemeritată. O încurajare pentru fiecare familie de a privi spre jertfa Domnului Isus, care aduce salvare, mântuire şi binecuvântare!

Galateni 6:16
,,Și peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare!”

Publicat de lelasamuel

"...vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu." F.Ap. 20:24b

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: