Ți se clatină piciorul?

Psalmul 94:18
Ori de câte ori zic: ,,Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.

Vorbim multe şi zicem multe despre noi înşine.
Avem păreri personale diverse despre starea de spirit şi, nu de puține ori, părerile sau impresiile sunt şi reale.

Aici, psalmistul se analizează onest şi direct, deoarece vedea că viața lui ajunse în dezechilibru (Mi se clatină piciorul). Şi observând aceasta, el scoate în evidență un fenomen neobişnuit, anume, Dumnezeu e acolo chiar la momentul potrivit să echilibreze tot ce a intrat în impas, dezechilibru, incertitudine sau teamă (bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină).
Vedeți, accentul nu este pus pe situația de clătinare şi propriul complex de teamă. Ci accentul vine aşezat pe bunătatea lui Dumnezeu.
Bunătatea lui Dumnezeu este atât de mare încât va fi chiar atunci când ai cea mai mare nevoie.
Nu te teme dacă te clatini! Îl vei vedea şi mai aproape pe Dumnezeu intervenind!

Publicat de lelasamuel

"...vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu." F.Ap. 20:24b

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: