RĂZBOI OBIȘNUINȚEI CU RĂUL

POPAS PENTRU SUFLET

În primul rând aș dori să menționez că demersul redeschiderii bisericii pe data de 10 Mai, 2020 nu este o acțiune pripită, irațională sau o bravadă ieftină din dorința de afirmare!

Mă apropii de 60 de ani, nu am absolut nimic și nimănui de demonstrat ceva și, chiar dacă aș avea, sunt conștient că cea mai liniștită și mai sigură cale de-acum încolo mi-ar fi să mă feresc de controverse și riscuri!

În al doilea rând, sunt conștient de faptul că fiind în primele linii ale acestei acțiuni și fiind nevoit să o justific și să o explic, acest lucru îi va pune în dificultate pe alții care au ales să procedeze diferit. La rândul lor, încercând să-și justifice hotărârea de a nu acționa acum, acest lucru ar putea crea aparențe de conflict, ceea ce nu este cazul. Dar, asta se va vedea în viitor…

Aș vrea să subliniez cu…

Vezi articolul original 850 de cuvinte mai mult

Publicat de lelasamuel

"...vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu." F.Ap. 20:24b

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: