Melancolie spirituală?…să fie!

Psalmul 42:4

,,Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în mine când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.”

Cum am sărbătorit astăzi Floriile, intrarea Domnului în Ierusalim?

Ne-am trezit în gălăgia copiilor şi a freamătului de duminică dimineața. Soarele ne-a brăzdat fețele, şi inimile nerăbdătoare au dat putere trupului să grăbească pregătirea pentru adunare.

Am reuşit să ne aranjăm cum se cuvine (doar e sărbătoare) şi cu nerăbdare am ajuns în fața Bisericii. Extraordinar! Mulțime de frați şi surori de prin toate părțile au venit acasă. Iar familiile, majoritatea sunt complete la un asemenea moment.

A început ceasul de rugăciune şi, părtăşia adunării, duios, merge crescând spre dulcele părtăşiei. Toate cântările, mesajele şi îndemnurile Biblice, sunt îndreptate apre aceeaşi frumoasă tematică: Hristos intră în oraşul sfânt, Jerusalim! Să fi fost o anticipare a intrării mărețe în gloria şi slava Ierusalimului ceresc? …

Întreaga adunare răspunde cu ,,Amin!” față de toate afirmațiile biblice, şi rugăciunile fierbinți de adorare şi predare în slujba lui Hristos se aud precum un susur al unui prevestit vânt puternic.

Ce zi glorioasă şi frumoasă a fost ….şi ce bucurie am retrăit ascultând Cuvântul lui Dumnezeu!!

Se merită să-L primim cu aceeaşi bucurie în fiecare zi! Se merită să-iubim pe Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!

(12.04.2003)

P.S. astăzi, personal, am trăit un moment aparte de trist şi de tânjire după Casa lui Dumnezeu.

Nu îți este dor de părtăşie?

Fii un mijlocitor pentru restaurarea Casei de rugăciune!!

Publicat de lelasamuel

"...vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu." F.Ap. 20:24b

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: